• adivanzari@yahoo.com
  • 0722 537 360

În anul 1930, Pucioasa a fost declarată oraş-staţiune balneară prin Decretul regal Nr. 9431 /07.12.1929, publicat în Monitorul Oficial Nr. 274/1929. Prin Hotărârea Guvernului României nr. 510/24.07.1999, oraşul Pucioasa a fost atestat ca STAŢIUNE TURISTICĂ DE INTERES NAŢIONAL.

 

Obiective de vizitare

  1. Muzeul de Etnografie şi Folclor adăpostit de casa Mihalache Dobrescu, monument de arhitectură populară datând de la începutul sec XIX, găzduieşte o expoziţie permanentă de etnografie şi artă populară. Pe gardul din faţa intrării erau fixate informaţii legate de vizitare: program – miercuri, joi şi vineri între orele 09.00-17.00, taxa de vizitare 5 lei/persoană – adulţi, 2,5 lei/persoană – elevi, studenţi şi pensionari. Aşadar, sâmbătă şi duminică, atunci când am fost noi acolo, Muzeul de Etnografie şi Folclor nu se putea vizita.

 

 

 

  1. Muzeul Aviatic „Aripi Româneşti” – Dr. Ing. Cosmonaut Dumitru Dorin Prunariu. Muzeul expune peste 300 de machete de aeronave realizate de elevii Liceului Tehnologic după lucrarea „Construcţii aeronautice Româneşti”, apărută în 1970, la Editura Militară.

 

 

Muzeul de Aviatie Pucioasa

Muzeul de Aviatie Pucioasa

  1. Parcul Independentei – opera veteranilor din războiul de la 1877 – 1878, avand la intrarea lui Monumentul Eroilor Neamului, operă a sculptorului Liviu Brezeanu. Nu întâmplător în anul 1927 s-a serbat în acest loc, semicentenarul cuceririi independenţei de stat a României.  

  2. Cetatea Sfanta Noul Ierusalim – asezamant cu o arhitectura originala, construit de artistii plastici sotii Zidaru. Grădina acestei biserici este un spaţiu impunător, prin porţile de lemn ce acoperă aproape în totalitate ceea ce se află dincolo de ele.

  3. Lacul de acumulare Pucioasa – situat pe râul Ialomita, cu o suprafata de 91 ha, situat la o altitudine de 418 m.  

In judetul Dambovita exista numeroase posibilitati de agrement pentru turisti: excursii in masivul Bucegi, vizitarea monumentelor istorice, arheologice si religioase din imprejurimi.

  1. Palatul Brancovenesc de la Potlogi – Palat in stil brancovenesc, construit de Constantin Brancoveanu in 1698, pe locul unei curti boieresti, fatada orientata spre un helesteu, astazi secat, are o dubla loggie. Pe fatada opusa, spre curte, compozitia este dominata de foisorul cu scara exterioara, asemeni celui de la Mogosoaia. Decoratia palatului cuprindea motive florale de inspiratie persana, care se aseamana cu unele prezente la Mogosoaia in foisor, la biserica Coltei in exterior, in varianta de la Potlogi, ele sunt realizate in stuc.   

  2. Complexul Muzeal Curtea Domneasca de la Targoviste- resedinta domneasca a lui Mircea Cel Batran (1394) singura capitala a Tarii romanesti (1431) unde au domnit personalitati importante ale vremii, printre care amintim pe bravul domnitor Vlad Tepes, cunoscutul erou al novelei lui Bram Sthoker Dacula, complexul continand si celebrul Turn al Chindiei. 

  3. Turbaria Laptici- Turbaria Laptici sta ascunsa printre brazi inalti, la o altitudine de 1.500 de metri si este foarte aproape de hotarul care va duce in judetul Prahova. Daca v-am starnit curiozitatea sa stiti ca aveti la dispozitie aproape 16 hectare de mlastina oligotrofa (saraca in nutrienti)ce se intinde in lunca paraului Scandurarilor(afluent al Ialomitei).

  4. Muntii Bucegi- Un punct de atractie este negresit Parcul Natural Bucegi, care se intinde pe raza a trei judete: Dambovita, Brasov si Prahova. In partea damboviteana mai puteti vedea Cheile Zanoagei sau Rezervatia Pestera. 

  5. Lacul Bolboci– Este marea de la munte a judetului Dambovita, un lac de acumulare care isi croieste drum prin padurile dese. Nu aveti cum sa-l ratati, se afla aproape de limita judetului Brasov, fiind parte din drumul catre munte. Pozitionarea sa la o altitudine impresionanta de 1438 de metri face ca acest lac sa fie amplasat la cea mai mare inaltime din Romania. Iata inca un motiv ca sa va convingeti de unicitatea locului si, garantat, veti realiza cele mai frumoase fotografii. 

  6. Zimbraria Neagra- Zimbraria Neagra este unul dintre putinele locuri in care mai puteti vedea aceste maiestoase animale, zimbrul. In rezervatie sunt protejati peste 35 de zimbri, fiecare cu numele sau, iar cei care se ocupa de animale reusesc sa le ingrijeasca datorita taxelor de vizitare. Se afla in localitatea Bucsani! 

  7. Cascada „7 Izvoare”- In Masivul Bucegi curge neintrerupt cea mai pura apa din lume si a fost numita 7 Izvoare. Specialistii confirma acest fapt, puritatea este 100% si bacterii, chiar si la microscop, sunt 0. Izvorul isi tine apele terapeutice in una dintre cele mai frumoase rezervatii naturale din tara. Descoperit in urma cu 2.000 de ani, legendele locului spun ca insusi zeul dacilor, Zamolxe ar fi baut din aceasta ,,apa vie”.

  8. Manastirea Dealul- Cel mai popular loc din Targoviste este fara indoiala Manastirea Dealu. Asta si datorita panoramei asupra orasului si a restaurantelor construite pe dealul lacasului de cult. Dar nu este doar atat, acest loc este o fila de istorie, pe care au scris-o mai multi domnitori romani printre care Alexandru I Aldea, Mircea cel Batran, Radu cel Mare sau Mihai Viteazul.

  9. Pestera Ialomitei- Printre atatea obiective turistice in Dambovita, faceti o oprire si la Pestera Ialomitei, poate una dintre cele mai vizitate caverne. Din cei 480 de metri lungimea pe care se intinde pestera, numai 400 sunt accesibili turistilor purtati prin galerii si sali. Daca vreti sa ajungeti aici o puteti face foarte usor din localitatea Moroeni, fiind sculptata in Cheile Ialomitei, la o inaltime de 1530 de metri, pana la care veti avea ceva de urcat. Tot aici se afla si Manastirea Ialomitei, un monumnet istoric ctitorit in secolul al XVI-lea de voievodul Mihnea cel Rau.

  10. Casa memoriala I.L Caragiale-  Cei pasionati locuri uitate, de literatura, de case vechi, le pot gasit pe toate in casa in care s-a nascut marele dramaturg I. L Caragiale. Stiati ca numele sau face parte din cacofoniile permise in limba romana? Poate va veti gandi sa ne corectati in ceea ce priveste numele localitatii, stim in actele de nastere apare satul Haimanale, care azi ii poarta numele. Casa memoriala se afla pe DN 72 Targoviste-Ploiesti. Orarul de vizitare este 8-16 si este deschis de miercuri pana duminica.

Judetul Dambovita constituie o zona turistica de mare interes datorita numeroaselor vestigii ale trecutului istoric, a unor monumente de arta de o valoare considerabila, carora li se adauga pitorescul vailor Dambovitei si Ialomitei, cu numeroasele forme carstice (Pestera Ialomicioara, Cheile Zanoagei, Cheile Tatarului, etc.) si frumusetea masivelor Leaota si Bucegi. De asemenea, statiunea balneoclimaterica Pucioasa atrage ea insasi numerosi turisti la odihna si tratament.